21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii din adminstraţie se pregătesc de proteste

Sindicaliştii din adminstraţie se pregătesc de proteste

Biroul executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie a hotărât declanşarea acţiunilor de protest, deoarece până astăzi nu a primit nici un semnal din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice de retragere a Ordinului nr. 32/42 din 11.01.2010 privind monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Această lege generează diminuări ale veniturilor salariale faţă de luna decembrie 2009, şi a provocat mari nemulţumiri în rândul salariaţilor din administraţia publică locală. Dea semenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de iminentele disponibilizări din acest sector de activitate.
Acţiunile de protest se vor desfăşura după următorul calendar:
– 2 februarie 2010 – grevă de avertisment, cu întreruperea activităţii timp de două ore, la începutul programului de lucru;
– 9 februarie 2010 – pichetarea M.A.I. şi M.M.F.P.S;
– 12 februarie 2010 – declanşarea grevei generale pe termen nelimitat.
Celelalte forme de protest anunţate, mitinguri în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi pichetarea prefecturilor, vor fi programate în funcţie de evoluţia evenimentelor din această perioadă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU